BUZĂUL ÎNFRĂȚIT CU SOROCA, PE VECIE

0
47

Municipiul Buzău se va înfrăți cu Soroca, pentru totdeauna. Anunțul a fost făcut de către primarul Constantin Toma, care a decis ca ultima ședință ordinară a Consiliului Local din acest an, să fie una comună cu autoritățile din Moldova. În cadrul întâlnirii, înfrățirea dintre cele două municipii va fi parafată definitiv.

Autoritățile buzoiene și cele din Soroca au semnat, în aprilie 2012, un acord de înfrățire valabil 5 ani. Documentul oficial viza, în special, o intensă colaborare economică și, de asemenea, schimburi de experiență între angajații primăriilor Buzău și Soroca, precum și vizite reciproce ale elevilor și cadrelor didactice. Acordul a expirat în acest an, așa că autoritățile buzoiene au decis să îl reînnoiască, de această dată, pe vecie.

La începutul lunii noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Buzău au fost inițiate demersuri pentru înfrățirea a 12 comune buzoiene cu localități din Raionul Soroca. În acest sens, a fost organizată o ședință comună a aleșilor județeni cu autorități venite de peste Prut. Pe acest exemplu vor merge și aleșii din Consiliul Local Municipal, la ședința programată pe 18 decembrie.(DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ