Finala urmărită live pe Eurosport de buzoienii avizați, în detrimentul celei în care evolua fenomenalul Djokovic, a avut un deznodământ cu happy end. În premieră absolută, două jucătoare din România s-au luptat pentru trofeul de la Wimbledon. Două adolescente extrem de talentate, altfel, partenere la dublu, ambele lansate în provincie și care ne dau mari speranțe pentru viitor. Alexia Tatu, antrenată de Gabi Caloian la Ten Club Tenis Buzău, și-a învins în 2 seturi cea mai bună prietenă, Andreea Soare din Medgidia. Meciul a fost unul echilibrat, mai ales că primul set, încheiat după tie-break, a durat 55 de minute. Tatu s-a impus și în actul secund, cu 6-4, astfel că trofeul primului turneu londonez, organizat la categoria juniori U14, a ajuns la Buzău.
Noaptea de duminică spre luni a fost una lungă, obositoare dar plină de emoții, după aterizare. La 3 dimineața, campioana buzoiană a fost întâmpinată la aeroport cu tricolorul, de întreaga familie, în frunte cu bunicul Alexiei. După ce, la câteva minute de la triumf, răspundea, într-o engleză fluentă, reporterei de pe celebra arena, buzoianca a făcut față cu succes și întrebărilor matinale ale jurnaliștilor din țară. Cum tenisul de câmp este unul extrem de costisitor, adolescenta așteaptă ca, după momentul Wimbledon, să apară și sponsorii care s-o sprijine financiar în cariera sa viitoare.
Înaintea competiției, eleva de 13 ani a Colegiului „Mihai Eminescu” ocupa locul 1322 în clasamentul ITF al juniorilor și era neînvinsă în 2022. Doar mexicanca de Angel i-a luat un set, în rest victorii la zero ale Alexiei în fața britanicei Loftus, australiencei de Guillen și Larrayey Guidi din Argentina.