Campanie de conștientizare în rândul pacienților
Consiliul Județean Buzău va investi în dotarea și modernizarea cabinetului de planificare familială. Suma necesară lucrărilor va fi atrasă prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Cabinetul de Planificare Familială din cadrul Spitalului Județean Buzău este situat în Policlinica „NICOLAE TITULESCU”. În cadrul acestui cabinet se oferă consultații, sfaturi legate de contracepție, mijloace contraceptive.
Investiția urmărește echiparea cabinetului de planificare familială, derularea unei campanii de educație pentru sănătate, în special educația pentru sănătatea reproducerii care va fi implementată la nivel național cu prioritate în zonele vulnerabile, cu un număr mare de sarcini în adolescență și un număr mare de boli cu transmitere sexuală și derularea unei campanii de perfecționare și actualizare a cunoștințelor personalului medical angajat în centrele de planificare familială.
Programul este de luni până vineri, între orele 8-14, Dr. Nistor Silvia este medicul care oferă consiliere prenupțială, eliberare de certificate prenupțiale, consiliere în privința bolilor cu transmitere sexuală.













