CALIFICARE ÎN SFERTURILE CUPEI LA FUTSAL!

0
48

Fortius Buzău s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Cupei României la futsal, după o victorie spectaculoasă, scor 6-3, obţinută, la Sala Sporturilor, în fața Muncitorului Reşiţa, formaţia de pe locul 8 din Liga 1.

Cele 6 reuşite ale echipei buzoiene au fost opera a doi jucători, Cristian Iordan, transferat cu doar câteva zile înaintea meciului din campionatul de minifotbal din Bucureşti marcând de 4 ori, iar Vasile Leu, de două ori.

Zilele următoare, la sediul Federației Române de Fotbal  va avea loc tragerea la sorţi a partidelor din cadrul sferturilor de finală, pe lista posibilelor adversare ale echipei buzoiene figurând United Galaţi, Clujana Cluj Napoca, Politehnica Iaşi, Informatica Timişoara, Autobergamo Deva, Imperial Wet Miercurea Ciuc, Inter Gheorgheni sau City’us Tg. Mureş, meciul ultimelor două fiind amânat.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ