Carambol cu patru mașini în municipiul Buzău

0
2925

Beat la volan și fără permis
Weekendul ce a trecut a fost presărat cu accidente de circulație. Cel mai grav a avut loc pe Drumul Județean 203H, în Topliceni. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, a fost vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția Buda către Râmnicu Sărat de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Topliceni și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 46 de ani din Vrancea. Accidentul s-a soldat cu rănirea a 5 ocupanți din mașina șoferului din Vrancea, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul bărbatului de 35 de ani, acesta a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul șoferului din Vrancea rezultatul a fost negativ.
Un alt accident de impact a avut loc în municipiul Buzău, la intersecția străzilor Alexandru Marghiloman și Bucegi. O cameră de supraveghere a surprins momentul când un autoturism care circula cu viteză, a intrat în plin în alte două vehicule care circulau din sens opus. În carambol a fost lovit și un al patrulea autoturism care se afla staționat.
Un alt eveniment rutier a avut loc pe DN10, la Viperești. Potrivit Poliției Rutiere, două autoturisme au fost implicate, din fericire accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ