Centru de educație sanitară pentru romii din Simileasca

0
28

Problematica integrării încă persistă
În cartierul Simileasca din municipiul Buzău a fost inaugurat primul Centru integrat pentru educație sanitară din România, pentru comunitatea romă. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul programului Erasmus+ care implementează proiectul ,,Roma Health Care II” cu participarea unor reprezentanți ai comunității rome din Germania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia de Nord și România. Integrarea romilor încă reprezintă o problemă iar acest proiect, au declarat inițiatorii vine să îi sprijine în acest sens.
Centrul este deosebit de important, au precizat autoritățile pentru că prin intermediul lui comunitatea romă va putea să își însușească informații deosebit de importante și să capete sprijin atât din punct de vedere educațional cât și din punct de vedere sanitar.
Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Buzău au anunțat că fac eforturi alături de conducerea Inspectoratului Școlar și cea a Școlii Nr. 14 ,,Mihail Kogălniceanu”, în vederea îmbunătățirii condițiilor de învățământ pentru elevii romi iar proiectul privind “Masa caldă” vine să reducă din abandonul școlar și să îi determine pe copii să vină la școală.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ