CENTRUL FRF DE LA BUZĂU SE DESFIINŢEAZĂ FRF! nu poate susţine financiară activitatea echipei

0
43

Federatia Română de Fotbal a luat decizia de a păstra doar două din cele patru Centre de Excelentă dedicate fotbalului juvenil. Astfel, activitatea echipelor înfiintate la Buzău si Deva în urmă cu doi ani va înceta în această toamnă. Cele patru Centre de Excelentă vor fi comasate în două Centre Nationale de Pregătire, care îsi vor avea sediul la Timisoara si Târgu Mures.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat desfiinţarea Centrelor de Excelenţă de la Deva şi Buzău după doi ani de la demararea activităţii. Anunţul oficialilor forului din Capitală a venit sub forma unui comunicat postat pe site-ul oficial al federaţiei de specialitate:
„Federația Română de Fotbal consideră că pregătirea centralizată a juniorilor este unul dintre elementele absolut necesare dezvoltării fotbalului românesc, iar acest proiect va continua, după ce în această vară cele patru Centre de Excelență vor fi comasate în două Centre Naționale de Pregătire… Federația Română de Fotbal a analizat situația și a decis ca pentru noua etapă să se creeze două Centre Naționale, unul la Timișoara, unde se vor pregăti jucătorii născuți în 2000, și unul la Târgu Mureș, pentru cei născuți în anul 2001. Astfel, din cei 120 de jucători care se aflau în cele patru Centre de Excelență, Timișoara, Târgu Mureș, Deva și Buzău, sunt selecționați cei mai buni 60 pentru cele două Centre Naționale. ” Sursă: frf.ro
Atât la Buzău, cât şi la Deva autorităţile locale au decis să nu finanţeze activitatea Centrelor de Excelenţă din cauza faptului că nu acestea nu deţineau Certificatul de Identitate Sportivă, document în lipsa căruia acordarea nerambursabilă de fonduri este ilegală. În primă fază, Primăria Buzău şi-a dat acordul scriptic pentru parteneriatul cu federaţia, însă de îndată ce au constatat ilegalitatea finanţării, consilierii locali buzoieni au decis retragerea sprijinului financiar care consta în acordarea a 100.000 de euro anual.

REPORTER: ANDREI PIŢIGOI

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ