RER SUD SA a demarat colectarea separată a ambalajelor din sticlă, atât pentru utilizatorii casnici, cât şi pentru buzoienii care locuiesc la bloc, arondaţi asociaţiilor de proprietari.
Până acum buzoienii puneau ambalajele din sticlă în sacul galben, deşi acest tip de deşeu nu era destinat sacului galben, sau solicitau telefonic ridicarea sticlelor, borcanelor, de la domiciliu. Acest serviciu s-a prestat la cererea buzoienilor până acum. Începand de la 1 august, RER SUD SA are soluţii personalizate fiecărui tip de utilizator al serviciilor de salubritate şi implicit al colectării selective a deşeurilor. Singurul element comun este ziua de colectare, respectiv cea de marţi, atât pentru utilizatorii casnici care locuiesc la case, cât şi pentru buzoienii care locuiesc la bloc.
Practic, prin colectarea separată a ambalajelor din sticlă, se trece de la etapa de ridicare doar la solicitare, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru agenţii economici, la o nouă etapă, organizată distinct, într-o zi de ridicare în fiecare săptămână, ziua de marţi, personalizată pentru cele trei categorii de generatori de ambalaje din sticlă, cu soluţii adaptate fiecărui tip de clădire din municipiu.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea