Colecție de poveste
O colecție de poveste poate fi admirată la Muzeul Județean Buzău. Artefacte vechi de 8000 de ani sunt cuprinse în Colecția de arheologie, dedicată perioadei neo-eneolitice. Descoperirile vorbesc despre modul în care în urmă cu mii de ani oamenii își ridicau locuințe, le utilau și trăiau din agricultură. Ritualul morții ocupa un loc important în cultura popoarelor care au ocupat spațiul în care astăzi locuim.
Descoperirile au o valoare istorică deosebită. Unele dintre obiecte sunt strâns legate de civilizația Cucuteni, una dintre cele mai misterioase culturi din preistorie, mai veche decât cea mesopotamiană.
Tradițiile și obiceiurile care fac trimitere la ritualul morții sunt explicate de către specialiști prin intermediul vestigiilor peste care din nefericire mileniile trecute și-au pus amprenta.
Tot la Muzeul Județean Buzău aflăm din ce se construia o locuință, cum anume era utilată și ce unelte erau folosite zilnic de oameni în urmă cu mii de ani. Alături de ceramică, uneltele și armele descoperite în cursul săpăturilor arheologice sunt ilustrative pentru modul de viață al omului neolitic. Printre acestea se numără piesele de silex, os, piatră sau cupru. Din lut ars, în afara diverselor tipuri de recipiente, se realizau ustensile, precum lingurile și polonicele, greutăți pentru războiul de țesut, obiecte de podoabă, pintadere sau statuete.
Cu toate că uneltele erau rudimentare, își atingeau scopul. Colecția mai cuprinde o râșniță deosebită cu care era măcinat grâul.
De asemenea, în aproape toate așezările neo-eneolitice cercetate în zona Buzăului au fost descoperite fie dovezi directe ale cultivării plantelor, spre exemplu semințe carbonizate, fie indicii indirecte legate de această ocupație.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu