Luna trecută, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti i-au respins primarului din Chiojdu apelul formulat împotriva sentinţei Judecătoriei Pătârlagele, aceasta fiind instanța care a decis inițial condamnarea sa. Astăzi, Prefectura a emis ordin de încetare a mandatului de primar.
Andrei Fătu a fost trimis în judecată în mai anul trecut, fiind acuzat că în iulie 2012, în calitate de primar al comunei Chiojdu, a semnat pentru plata de către Primărie a unei facturi emise de firma care îi aparține soției alesului, societate care se afla în relație contractuală cu administrația locală. Astfel, primarul s-a aflat în conflict de interese, fiind acuzat, totodată, și de fals în înscrisuri oficiale. Andrei Fătu se afla la al doilea mandat de primar al comunei buzoiene Chiojdu. Prerogativele de primar vor fi preluate de către actualul viceprimar, Constantin Badea.
DENISA IRIMIA