CONSILIUL JUDEŢEAN LA BILANŢ

0
37

Preluarea Căminului de bătrâni de la Vintilă Vodă se numără printre cele mai importante realizări ale Consiliului Judeţean de anul acesta. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui instituţiei, Petre Emanoil Neagu, care la la finalul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean de anul acesta a făcut un scurt bilanţ. Consiliul Județean Buzău a găsit soluția de a salva Căminul pentru Bătrâni de la Vintilă Vodă, prin preluarea în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului iar în şedinţa de luna trecută, consilierii au votat un proiect de hotărâre în acest sens.

Desfințarea caminului administrat de Consiliul Local al comunei Vintilă Vodă era inevitabilă. Administrația locală a comunei nu are capacitatea financiară să asigure buna funcționare a căminului, beneficiind în mai multe rânduri de ajutorul Consiliului Județean. Pe măsură ce au apărut alte priorități, sprijinul de la Consiliul Județean s-a diminuat, iar în ultima vreme, instituția nu a mai alocat nicio sumă așezământului social. Primăriei din Vintilă Vodă i-a venit astfel din ce în ce mai greu să asigure banii necesari hranei și celorlalte cheltuieli inerente, astfel că situația batrânilor internați aici a devenit una dramatică, aceștia trăind cu teama ca într-o bună zi nu vor mai primi nimic de mâncare și chiar ar putea ajunge pe drumuri în urma închiderii căminului.Situația s-a aflat de la bun început în atenția autorităților județene, cea mai bună soluție luată în calcul pentru ca acestea să se poată implica în salvarea căminului, fiind preluarea asezământului de către Consiliul Județean, ca unitate de ocrotire aflată în structura DGASPC Buzău.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ