Motivul: Corturile și “campania de isterizare”
Senatorul PNL Buzău Vlad Pufu a anunțat că îl va chema în judecată pe primarul municipiului Buzău Constantin Toma. Totul a plecat din momentul în care edilul a fi interzis liberalilor mutarea corturilor în cartiere, în cadrul campaniei de stranger de semnături pentru testarea legumelor în piețe.
Primarul municipiului Buzău a declarat că strângerea de semnături pe care o practică liberalii buzoieni pentru introducerea testelor rapide în piețe nu ar ajuta nici clienții nici comercianții pentru că rezultatele lor nu ar fi elocvente.
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău
“De ceva vreme s-a început o campanie de isterizare împotriva consumului de legume și fructe românești. Această campanie împinsă și susținută la Buzău de câțiva oameni cu funcții politice înalte, încearcă să adune acum semnături pentru a se introduce în piețele buzoiene teste rapide pentru determinarea substanțelor chimice interzise de legislația în vigoare. Nicăieri în lume nu sunt recunoscute astfel de teste, iar în România avem două instituții ale statului care se ocupă cu siguranța alimentară, respectiv Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Națională Fitosanitară, care sunt prezente și la Buzău și își fac treaba. Recomand celor doi parlamentari și șefi de partid la Buzău, să susțină printr-o lege comasarea celor două instituții și înființarea de laboratoare acreditate în fiecare reședință de județ. În acest fel, va crește cu siguranță capacitatea de control și siguranța că putem să ne hrănim sănătos”, a transmis primarul municipiului Buzău.
Florin Zafiu
Cristi Zburlescu













