CONTINUĂ SERIA VICTORIILOR PENTRU SCM GLORIA

0
26

SCM Gloria nu și-a găsit încă un adversar pe măsură. Victoriile se adună în dreptul echipei feminine de handbal, iar până acum, când au trecut deja 19 etape, nu s-a găsit echipă care să poată opună rezistenţă handbalistelor buzoience. Ceva mai dificil ca de obicei se anunţa meciul împotriva Ştiinţei Bucureşti, pe care SCM Gloria a întâlnit-o sâmbătă după-amiază, în etapa a 19-a, la Sala Sporturilor. Ocupanta locului 4 şi, la rândul ei, cu un parcurs solid în actualul sezon, formaţia bucureşteană a pus reale probleme gazdelor, dar asta doar în prima jumătate a primei reprize, când, de altfel, Ştiinţa s-a aflat mai mereu la conducere şi pe tabelă. Un reviriment al buzoiencelor pe final a reaşezat lucrurile pe făgaşul normal, iar la pauză SCM Gloria a intrat cu un avans de 4 goluri, 12-8.

Cum s-a terminat prima repriză, aşa a început şi cea de-a doua, cu elevele lui Romeo Ilie atacând în valuri poarta oaspetelor. Scorul a început să ia proporţii, cu diferenţe de 7, 8 şi chiar de 9 goluri în favoarea gazdelor, pentru care experienţa unor jucătoare precum Ionela Goran, Alina Horjea şi Anca Ionescu, cu sute de meciuri la nivelul primului eşalon, a făcut şi de această dată diferenţa. S-a terminat 29-22, cea de-a 18-a victorie la rând pentru echipa buzoiană, pe care o aşteaptă o pauză de două săptămâni, urmând să stea în etapa viitoare. Viitorul joc al elevelor lui Romeo Ilie va fi în Cupa României, pe 17 februarie, la Sala Sporturilor, cu Danubius Galaţi, formaţie din Liga Naţională, în optimile de finală ale competiţiei.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ