Ar fi folosit CNP-urile unor copii în interes propriu
Medicul pediatru din București acuzat de fraudă și înșelăciune, după ce ar fi folosit CNP-urile unor copii pentru a deconta serviciile medicale pe care de altfel nu le prestase prin intermediul unui un cabinet din orașul Pogoanele, va fi cercetat sub control judiciar. Pe de altă parte, contabila și asistenta medicală vor fi anchetate în continuare în stare de libertate.
După mai multe ore de audieri, anchetatorii au decis ca medicul pediatru în vârstă de 78 de ani din București, care a decontat servicii mediclale neefectuate folosindu-se de datele de identitate a unor copii, să fie cercetat sub control judiciar. Ceilalți doi angajați ai cabinetului medical din orașul Pogoanele, o asistentă și o contabilă, potrivit organelor de urmărire penală, vor fi cercetate în stare de libertate. Polițiștii buzoieni au desfășurat 4 percheziții domiciliare în municipiile Buzău şi Bucureşti, respectiv în oraşul Pogoanele, la sediul profesional şi locuinţele cadrelor medicale vizate în anchetă.
Ulterior suspecții ar fi întocmit şi transmis lunar, în vederea decontării, factura însoţită de formularele de raportare privind serviciile detaliate acordate pacienţilor.
Prejudiciul cauzat bugetului asigurărilor sociale de sănătate se ridică la aproximativ 400.000 de lei.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu