Consiliul Judeţean Buzău a reuşit semnarea unui nou acord de colaborare cu Provincia Flandra Orientală în scopul finanţării serviciului Crucea Alb-Galbenă. Conform noii înţelegeri, cele două entitiţi administrative se obligă să finanţeze serviciul de îngrijiri medicale pe o perioadă de 3 ani timp în care mai mulţi bolnavi, îndeosebi vîrstnici şi persoane cu probleme financiare, vor beneficia în mod gratuit de consultaţii la domiciliu şi medicamente.
Consiliul Județean Buzău a semnat, împreună cu Provincia Flandra Orientală, Fundația Crucea Alb Galbenă Flandra și Fundația Crucea Alb Galbenă România – Filiala Buzău, un nou Acord de Parteneriat pentru îngrijiri medicale și sociale la domiciliu în județul Buzău. Prin intermediul parteneriatului încheiat pentru o perioadă de 3 ani părțile și-au exprimat hotărârea de a sprijini în continuare funcționarea Crucii Alb Galbene Buzău, în vederea asigurării continuității îngrijirilor medicale și sociale la domiciliul beneficiarilor din județul Buzău.
Conform acordului, Fundația Crucea Alb Galbenă Flandra a luat iniţiativa să suporte cele mai mari cheltuieli pe perioada colaborării cu autorităţile locale.
În acelaşi timp serviciul medical va fi finanţat şi de către Consiliul Judeţean Buzău.
Colaborarea dintre județul Buzău și Provincia Flandra Orientală a început în
anul 2003. În baza întâlnirilor periodice, care au avut loc între reprezentanții acestora, au mai fost încheiate protocoalele de colaborare între anii 2009-2012 și un acord de parteneriat în anul 2013.
Florin Zafiu