Sute de buzoieni au mers, anul acesta, cu jalba-n proțap la Avocatul Poporului pentru a-și căuta dreptatea. Cei mai mulți se plâng de probleme de fond funciar, dar și de recalcularea pensiilor. Avocatul Poporului a devenit o instituție destul de solicitată, în special pentru pensionari, mai ales că aceștia beneficiază, practic, de servicii juridice gratuite.
Avocatul Poporului a devenit o instituție destul de solicitată de către persoanele care se consideră nedreptățite de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale. Lunar, la Buzău se deplasează un expert de la Biroul Teriotorial Ploiești care, timp de câteva ore, primește în audiență petiționarii. Așa se face că, numai anul acesta, aproape 200 de buzoieni și-au căutat dreptatea la Avocatul Poporului.
Mulți dintre petiționari apelează la ajutorul Avocatului Poporului, mai ales pentru că beneficiază de servicii juridice gratuite. Totodată, oamenii încearcă astfel să scape de un proces lung și costisitor în instanță. Cei mai mulți dintre petiționari provin din rândul pensionarilor și se plâng experților Avocatului Poporului fie de probleme de fond funciar, fie de recalcularea eronată a pensiilor sau chiar de probleme sociale.
Acordarea audienţelor de către Avocatul Poporului este gratuită, iar cererile adresate instituţiei sunt scutite de taxă de timbru.(DENISA IRIMIA)