De ce s-au opus liberalii finanțării Chișinăului

0
12

Noi declarații în scandalul finanțărilor pentru Republica Moldova
Liberalii buzoieni s-au abținut sau au votat împotriva unor proiecte prin intermediul cărora Consiliul Județean Buzău a alocat sume de bani cu scopul realizării unor proiect de investiții la Chișinău. Motivul…sumele au fost prea mari iar primarul Chișinăului a adoptat o poziție pro-rusă în ultima perioadă de timp.
Consilierii județeni liberali s-au abținut la proiectele privind comasarea evenimentului cultural Buzău Fest cu Zilele Chișinăului și a organizării unui singur spectacol în perioada 2-5 iunie. Totodată au respins alocarea a 350.000 de euro pentru modernizarea Parcului Catedralei din Chișinău și a sumei de 50.000 de euro necesară reparației unui pasaj pietonal aflat pe Bulevardul Dacia din același oraș. În cadrul unei conferințe de presă, PNL a explicat că sumele respective erau prea mari.
Mai mult decât atât, apropierea primarului Chișinăului de politica rusă i-a determinat pe liberali să reconsidere relația cu acesta.
Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a declarat că instituția pe care o reprezintă nu finanțează un om politic ci mai degrabă politica românismului prin sprijinirea cetățenilor de peste Prut.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI