DEZINTERES TOTAL

0
80

Desi agentii economici se plâng că au nevoie disperată de angajati formati prin învătământul dual si profesional, acestia nu se înghesuie însă să depună cereri în acest sens. Asa se face că din cele peste 100 de societăti înstiintate de Inspectoratul Scolar Judetean, doar 12 au răspuns. Cele mai solicitate sunt domeniile mecanic, turism si constructii.

Inspectoratul Scolar Buzău a înstiintat peste 100 de societăti din judet să aleagă calificările de care au nevoie. Dintre acestea, doar 12 au dat curs adreselor oficiale. Si asta în conditiile în care, înaintea acestei etape privind învătământul profesional, conducerea Inspectoratului Scolar Buzău a avut întâlniri cu reprezentanti ai mai multor firme din judet. Solicitările agentilor economici care au nevoie de fortă de muncă formată prin învătământul dual au fost transmise Centrului National de Dezvoltare a Învătământului Profesional si Tehnic. Institutia din subordinea Ministerului Educatiei a înanitat  Inspectoratului Scolar aceste cereri, iar  pe 29 noiembrie s-a tras linie, acestea fiind analizate de către sefii învătământului buzoian.

Ordinul privind aprobarea calendarului etapelor si actiunilor pentru stabilirea cifrei de scolarizare în învătământul dual si în învătământul profesional pentru anul scolar 2018-2019, precum si a modelelor pentru avizare a Proiectului cifrei de scolarizare în învătământul dual si în învătământul profesional a fost publicat la sfârsitul lunii trecute, în Monitorul Oficial. Conducerea Inspectoratului Scolar Buzău anuntă că la nivelul judetului au fost deja constituite clasele în care ar urma să fie urmate astfel de cursuri.

Acum însă vine partea cea mai grea, în sensul că Inspectoratul si profesorii trebuie să îi convingă pe copii si părinti să se înscrie si să ocupe aceste locuri din scolile profesionale unde pot învăta o meserie.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ