Noua linie 11B trece peste podul nou inaugurat
Începând de luni a intrat în vigoare noul program de transport urban de persoane care va tranzita podul de la Vadu-Pașii. Pentru a ajunge la Scurtești și Stăncești, peste noul pod, buzoienii vor trebui să solicite bilete pentru linia 11B.
Autobuzele care asigură Traseul 11 B pleacă din Gara Tohăneni, pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Unirii, traversează străzile Frăsinet, Aleea
Sporturilor, Dorobanți, trec peste podul de la Vadu Pașii, apoi opresc în localitățile Vadu Pașii, Scurtești Și Stăncești.
În funcție de numărul de călători, operatorul de transport a anunțat că va face schimbări în program și va ajusta numărul de autobuze care vor asigura legătura municipiului Buzău cu Vadu Pașii.
Traseul 11B funcționează tur-retur, de luni până vineri între orele 05.35 și 19.24, respectiv 9.00-18.20, sâmbătă și duminică.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu