Se caută soluții urgente pentru prevenirea unor tragedii rutiere
Prefectura Buzău a dispus constituirea unei comisii de evaluare a situației de pe Drumul Național 10, având în vedere că în zona barajului Siriu, pe versantul de pe partea dreaptă a drumului, se găsesc mai multe blocuri de stâncă instabile, care se pot desprinde.
Reprezentanții Prefecturii Buzău și cei ai Secției Drumuri Naționale au efectuat o vizită pe Drumul Național 10, în zona barajului Siriu acolo unde a fost sesizat faptul că mai multe blocuri de piatră de pe un versant sunt în pericol de a se prăbuși pe drum, punând astfel în pericol participanții la trafic. În urma unor consultări, s-a luat decizia ca în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean pentru Situații de Urgență să fie stabilite măsurile care se impun pentru remediere la timp a situației.
Soluția implementată de Drumurile Naționale, și anume, montarea a două rânduri de parapet și îndepărtarea fluxului de circulație de marginea versantului au fost măsuri de primă intervenție ce au contribuit la creșterea siguranței traficului în zonă. Dar, în urma analizei pe care reprezentanții Prefecturii au făcut-o, a fost constatat faptul că primul din cele două rânduri de parapeți de beton a fost deteriorat în proporție de 30-40 %, din cauza anrocamentelor care s-au desprins de pe versant în ultimele luni. În plus, este vizibilă apariția fisurilor în câteva blocuri de stâncă ce stau să se desprindă de pe versantul aflat pe marginea șoselei. Există însă câteva soluții rapide prin care problema poate fi soluționată.
La această oră, circulația pe D.N. 10 Buzău-Brașov, la km. 80, în zona Siriu, se desfășoară normal, fără a se impune măsuri suplimentare de restricționare a traficului.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu