DOUĂ CASE CUPRINSE DE FLĂCĂRI

0
39

O casă aflată pe strada Călmățui s-a transformat sâmbătă într-o torță. În doar câteva minute, flăcările au cuprins tot acoperișul, iar fumul propagat de incendiu s-a putut observa de la sute de metri depărtare. Alarma au dat-o vecinii, care au sunat de urgență la pompieri în momentul în care au văzut că de sub acoperișul unei case își fac loc amenințător flăcări. Pe măsură ce timpul se scurgea, focul se întețea și mai tare existând pericolul de a se propaga și la locuințele învecinate. Ceea ce s-a și întâmplat după câteva minute. Incendiul care a tranformat în scrum locuința din cartierul CFR a cuprins și o casă învecinată.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu apă și spumă, iar pompierii au reușit în cele din urmă și lichideze incendiile care au cuprins locuințele astfel încât flăcările să nu se generalizeze pe întreaga suprafață locuită din cartier.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a deschis o anchetă. Cel mai probabil incendiul de sâmbătă a avut drept sursă un scurt circuit electric produs la un boiler.

Specialiștii atrag atenția buzoienilor ca pe perioadele caniculare să își ia toate măsurile de prevenție care să preîntîmpine apariția unor incendii. Nu de puține ori evenimente similare au condus, pe lângă producerea pagubelor materiale, și pierderi de vieți omenești.

(Florin Zafiu)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ