Două demisii, un zvon și o funcție

0
24

Viorel Holban și-ar fi dorit să ajungă în consiliu și apoi la primărie
Zvonul privind intenția fostului subprefect Viorel Holban de a ținti funcția de viceprimar al municipiului Râmnic-Sărat a fost determinat de o altă demisie din cadrul consiliului local al orașului. Astfel, Viorel Holban ar fi urmat să înlocuiască alesul local, ulterior să facă pașii necesari în vederea ocupării funcției de viceprimar.
Fostul subprefect Viorel Holban și-a dat demisia recent motivând faptul că are nevoie de timp pentru obiectivele personale. Totuși, în spațiul public a apărut informația că liberalul și-ar fi dorit de fapt să intre în Consiliul Local Municipal Râmnicu-Sărat iar apoi să vizeze funcția de viceprimar. Zvonul a fost determinat de faptul că în ședința consiliului, a fost luată la cunoștință demisia unuia dintre aleșii locali Dan Manciulea.
Dan Manciulea urmează să fie înlocuit cu unul dintre supleanții de pe lista PNL pe care se află și Viorel Holban. De aici și zvonul potrivit căruia președintele organizației PNL de la Râmnic ar dori să intre în consiliu și de aici să urmărească funcția de viceprimar al orașului Râmnicu Sărat.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ