Examenele, pietre de încercare pentru elevi și profesori

0
90

Situația învățământului după Evaluarea Națională, Bacalaureat și Titularizare
Inspectoratul Școlar Județean a prezentat în plenul Colegiului Prefetural un raport de activitate privind situația rezultatelor la examenele care au avut loc pe parcursul acestui an. La Evaluarea Națională, 11 școli din județ au avut un procent de promovabilitate de sută la sută iar două de zero la sută. Totodată nouă elevi au obținut media generală 10.00.
Cât privește Examenul de Bacalaureat, patru candidați, elevi ai Colegiului Național “B.P.Hasdeu” au reușit să îl depășească fără emoții cu media generală 10.00
La cea de-a doua sesiune de Bacalaureat din perioada august-septembrie s-au înscris în jur de 600 de elevi iar procestul de promovabilitate a fost de 35,48 la sută după rezolvarea contestațiilor. Prin focurile examenelor au trecut și cadrele didactice. La Titularizare puțin peste 35 la sută dintre profesori au reușit să obțină note de promovare.
Pe timpul examenelor nu au fost constatate abateri, au mai precizat reprezentanții IȘJ Buzău.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ