FĂRĂ SUBVENȚIE LA CĂLDURĂ?

0
149

Anul 2018 aduce o veste teribilă pentru foarte mulți buzoieni care au branșate apartamentele la sistemul centralizat de încălzire. Conform unei Directive a Uniunii Europene, de la 1 aprilie 2018 municipalitatea nu mai poate oferi subvenție la gigacalorie. Pe un astfel de scenariu, sute de familii cu resurse financiare limitate vor avea de achitat facturi mult mai mari decât cele cu care erau obișnuite și pe care oricum le plăteau cu dificultate.

Vestea vine cum nu se poate mai prost pentru buzoienii care nu-şi vor putea permite să achite facturile din iarna viitoare. Municipalitatea are câteva soluții pentru a-i ajuta pe buzoieni, însă pentru moment, acestea trebuie foarte bine analizate, astfel încât, implementarea lor să fie făcută în mod legal.

Pentru această iarnă, Primăria subvenţionează o mare parte din preţul gigacaloriei care, de la 430 de lei, cât costă producerea ei, ajunge la abonaţii Regiei Autonome Municipale la 230 de lei.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ