Ghișee deschise sâmbătă la Permise și Înmatriculări

0
11

Inițiativă în sprijinul buzoienilor, în prag de sărbători
Vești bune pentru buzoienii care trebuie să-și reînnoiască permisele de conducere ori să-și înmatriculeze autovehiculele. Ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău vor fi deschise sâmbătă, 17 decembrie 2022. Propunerea de a se lucra și în prima zi din weekendul viitor a fost lansată, de această dată, de polițiștii din cadrul serviciului care urmăresc, prin această măsură, reducerea timpilor de așteptare, venind, astfel, în sprijinul oamenilor și nevoilor pe care aceștia le au. Activitatea se va desfășura pe toate tipurile de operațiuni, atât înmatriculări, cât și preschimbări permise, fără a fi nevoie de programare online. Angajații vor lucra la 4 ghișee pentru operațiuni de înmatriculare/radiere și la 3 ghișee pentru preschimbări permise.
Cu toate că personalul serviciului funcționează la jumătate din capacitate, angajații au decis să dea o mână de ajutor buzoienilor care au nevoie urgentă de documente noi.
Conducerea Prefecturii Buzău a transmis că susține propunerea angajaților de a veni în sprijinul oamenilor, într-o perioadă a sărbătorilor aglomerată în care buzoienii și nu numai au cea mai mare nevoie de ajutor.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ