ÎN VIZORUL AUTORITĂȚILOR

0
55

Firmele care desfășoară activități de exploatare forestieră au intrat în vizorul autorităților în urma inundațiilor din vara acestui an. Verificate au fost 13 societăți, din 5 localități ale județului. Controalele au scos la iveală numeroase nereguli, iar reprezentanții comisiilor care au efectuat aceste verificări au împărțit amenzi și avertismente în stânga și în dreapta.

Printr-un ordin emis de prefectul județului Buzău a fost constituită o comisie mixtă ce a vizat verificarea ocoalelor silvice și firmele care desfășoară activități de exploatare forestieră din zona de munte a județului Buzău. Instituțiile locale care au participat la aceste controale sunt Apele Române, Inspectoratul Județean de Politie, Directia Silvica, ITM, Garda de Mediu precum și Garda Forestieră. Verificările au fost făcute la solicitarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Buzău, ca urmare a pagubelor produse de precipitațiile abundente din vara acestui an. Fiecare instituție reprezentantă în comisie a realizat controale în funcție de atribuțiile specifice de control.

Verificările făcute de reprezentanții Apelor Române au scos la iveală unele nereguli care au fost imediat sancționate fie cu amenzi, fie cu avertismente.

 La rândul său, Garda Forestieră Județeană Buzău a luat la ,,bani mărunți”, cele 13 societăți care desfășoară activități de exploatare forestieră pe raza județului nostru. Evident, că și s-au depistat o serie de neconformități iar în aceste condiții, reprezentanții instituției au dat amenzi în 4 dintre situații, valoarea acestora ridicându-se la 20,000 de lei. Firmele sancționate își desfășurau activitatea în zona Lopătari.

Toate aceste aspecte au fost prezentate prefectului județului Buzău, Carmen Ichim, în cadrul Colegiului Prefectural. Șefa Casei Albe s-a declarat mulțumită de faptul că activitatea instituțiilor implicate în aceste controale a dat roade.

În perioada următoare astfel de actiuni vor continua, iar zona de munte a județului va fi, în permanență, ținută sub observație.

Din cele 13 societăți care desfășoară activități de exploatare forestieră pe raza județului nostru doar 2 erau din Covasna. (Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ