Scenariul exerciţiului a prevăzut producerea unui incendiu într-un cabinet aflat în policlinica spitalului. Fumul a fost observat de către o asistentă care a intrat în cabinetul respectiv, la aproximativ 10 minute după inițierea acestuia. Inițial, cadrele medicale aflate la serviciu au încercat să salveze și evacueze pacienții de pe holuri și din cabinete. În același timp, se cere și ajutorul personalului auxiliar care acționează cu mijloacele aflate în dotarea spitalului.De la curenţii de aer creaţi din cauza spargerii geamurilor şi a distrugerii uşilor în timp ce se executa evacuarea persoanelor din clădire, incendiul s-a extins cu repeziciune şi la celelalte încăperi.
Odată ajunse la fața locului, echipajele de pompieri constată că incendiul a cuprins peste 100 de metri pătrați din clădire, iar cinci persoane sunt intoxicate cu fum. În același timp, se acționează pentru salvarea acestor pacienți și transportarea lor la Unitatea de Primiri Urgențe, dar și pentru stingerea incendiului.
De parcă situația nu ar fi fost destul de gravă, la eveniment și-a făcut apariția și un grup de aparținători recalcitranți, disperați că nu au informații despre rudele lor, surprinse de incendiu. Pentru a stinge conflictul, este nevoie de intervenția jandarmilor.
Acesta a fost scenariul primului exercițiu de alarmare pus în practică la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
În cadrul exerciţiului au fost concentraţi aproximativ 110 pompieri, paramedici, medici, asistenţi medicali, poliţişti şi jandarmi, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă propuse, fiind dislocate un număr de 27 autospeciale de intervenţie.
Exercițiul de alarmare s-a desfășurat pe parcursul unei ore, iar activitatea din Spitalul Județean de Urgență nu a fost afectată. (DENISA IRIMIA)