INCENDIU LA UN DEPOZIT DE MATERIALE RECICLABILE

0
52

Flăcări uriaşe au cuprins o hală în care erau colectate PET-uri
Un incendiu de mari proporţii a avut loc, marţi seară la un depozit de materiale reciclabile, de la marginea oraşului. Alarma a fost dată în jurul
orei 18:30, când pompierii au fost solicitați prin sistemul unic de urgență 112, să intervenă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de ambalaje din plastic din zona industrială. Imediat, către locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, ce au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum, la o hală de depozitare a materialelor reciclabile, pe o suprafață de aproximativ 1500 de metri pătraţi.
Au fost cuprinse de flăcări și 2 TIR-uri încărcate cu PET-uri, aflate în apropiere, existând totodată şi riscul de extindere la o altă construcție din vecinătate. Având în vedere gravitatea situației intervenția a fost suplimentată, în total participând la misiune peste 30 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică și o ambulanță S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Buzău și 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul I.S.U. Prahova.
La faţa locului a ajuns şi prefectul judeţului Buzău, care a evaluat situaţia.
Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că în zonă nu există o reţea de hidranţi.
Datorită numărului mare de forțe angrenate la fața locului și a mobilizării prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat rapid, eliminându-se riscul de propagare a acestuia la vecinătăți. Din cercetările la faţa locului, se pare că focul a fost provocat de scânteile provenite de la un utilaj. Cauzele exacte ale producerii incendiului urmează să fie stabilite în urma unei investigaţii.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ