Politizare accentuată a învățământului
Inspectoratele școlare se vor desființa și vor trece în subordinea autorităților județene. Este un scenariu ce poate deveni realitate, fără ca problemele reale din învățământ să se rezolve. Va exista o politizare accentuată a educației, atrag atenția sindicatele.
Proiectul România Educată s-ar putea transforma în România politizată. Programul care se află acum în dezbatere publică, propune mai multe modificări în sistemul de educație, printre cele mai importante fiind posibilitatea liceelor de a introduce un examen de admitere care va fi susținut înaintea Evaluării Naționale, examen de Bacalaureat unic bazat pe competențe minime (asemănător testelor PISA), și posibilitatea elevilor de a trece de la un liceul profesional la unul teoretic în baza unui examen. În ceea ce privește managementul sistemului de educație, se propune desființarea inspctoratelor școlare și trecerea lor sub o altă formă în subordinea consiliilor județene. Va fi o politizare accentuată a învățământului, atrag atenția sindicatele.
Odată trecute în subordinea consiliilor județene, problemele din Educație nu se vor rezolva.
Proiectul a fost dezbătut de către autorități, alături de sindicatele din Educație, urmând a fi aprobat săptămâna viitoare prin memorandum de către Guvern.
Florin Zafiu
Robert Oprea