Sute de elevi și cadre didactice, beneficiare ale programelor derulate de IȘJ
Pentru depunerea de proiecte în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene pentru domeniile educație școlară și formare profesională, 37 de instituții educaționale din județul Buzău au obținut finanțare europeană pentru dezvoltarea resursei umane în context european. Prin Acțiunea Cheie 1 este asigurată participarea elevilor și profesorilor la activităţi relevante ce au loc în afara țării, activități de învățare, respectiv predare şi formare continuă, contribuind la dobândirea de cunoştinte şi competenţe pentru profesioniştii implicaţi în domeniul şcolar. Componenta Erasmus+ VET oferă oportunităţi pentru elevii din învăţământul vocaţional de a se forma profesional şi de a dobândi experienţă la locul de muncă, experienţă care să le permită dezvoltarea de noi abilităţi şi competenţe, simplificând tranziţia de la educaţie şi formare către piaţa muncii. La nivelul județului Buzău 15 unități de învățământ au Acreditare Erasmus în domeniul Educație Școlară iar alte 10 instituții au Acreditare Erasmus pentru domeniul Formare Profesională beneficiind de o evaluare în procedură simplificată pentru perioada 2021-2027. Numeroase alte școli au depus proiecte și au atras fonduri europene, pentru domeniul Educație Școlară – proiecte de mobilitate de scurtă durată, Buzăul fiind județul cu cele mai multe finanțări de acest fel aprobate la nivel național.
În cadrul proiectului de Acreditare Erasmus al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, au beneficiat de formare 60 de cadre didactice din 10 unitați de învățământ din mediul rural care nu au mai derulat proiecte în cadrul programului Erasmus+. Dintre acestea, 5 școli au obținut finanțare în acest an pentru a implementa propriile proiecte Erasmus+.
Printre unitățile de învățământ beneficiare ale proiectelor Erasmus se numără Liceul tehnologic Pogoanele, Liceul Tehnologic D.Filipescu, Liceul Agricol Buzău, școlile generale din Costești, Valea Râmnicului, Lopătari, Merei sau Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău.













