Prefectura a anunțat că se va implica în soluționarea problemei
În comuna Lopătari nu mai există transport în comun iar demersurile administrației de a pune pe picioare infrastructura necesară realizării unui sistem local s-au lovit de procedurile încâlcite ale birocrației. Conducerea Prefecturii Buzău a anunțat că se va implica astfel încât să își poată realiza un coridor de transport pentru locuitori care să corespunză din punct de vedere legal.
La Lopătari nu există transport în comun. Șoferul care efectua curse regulate prin localitățile care compun unitatea administrativă a ieșit la pensie iar operatorul de transport nu l-a înlocuit cu o altă persoană. Prin urmare mii de suflete din satele îndepărate ale comunei, cum ar fi spre exemplu Ploștina, nu mai au la îndemână un mijloc de transport cu care să ajungă în centrul comunei sau mai departe. Conducerea primăriei a anunțat că va achiziționa un mijloc de transport în schimb autoritățile ce reglementează activitatea nu au dat undă verde proiectului pe motiv că stațiile de transport din comună cu corespund din punct de vedere al siguranței rutiere.
Situația nu este singulară. Ba mai mult, pare că mai toate comunele din județ se confruntă cu probleme în ceea ce privește legislația rutieră atunci când vine vorba de amplasarea stațiilor pentru călători. Prefectul județului Buzău a anunțat că va încerca să sprijine comuna Lopătari cerând ajutorul Poliției și cel al unei comune care a reușit să îndeplinească cerințele în materie de transport.
Realizarea unei rute de transport în comun prin satele din Lopătari ar ajuta locuitorii să acceadă cu facilitate la ruta principală de transport care leagă comuna de localitățile învecinate și de municipiul Buzău.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu