Reabilitarea centrului orașului va fi gata abia la primăvară
Treaba este bună, dar mai durează… Consilierii locali ai municipiului Buzău au ridicat problema lucrărilor care se desfășoară în Piața Dacia, având în vedere că termenul de finalizare anunțat de către conducerea primăriei este luna noiembrie în schimb lucrările par să nu țină cont de ținta propusă.
Primarul Constantin Toma a precizat că lucrările ar fi trebuit să se termine spre finalul acestui an, în schimb constructorul înregistrează întârzieri. Din acest motiv, cel mai probabil buzoienii vor scăpa de șantier abia în primăvara anului viitor.
Veche marmură din centrul orașului a fost scoasă pentru a lăsa loc noilor piese de detaliu urban. Proiectul prevede amenajarea de spații verzi, montarea unor bănci moderne, fântâni arteziene adaptate noului stil, toate înglobate într-o zonă pietonală extinsă. În locul marmurei din centrul orașului va fi pus granit cu motive tradiționale românești, Piața Dacia urmând să reunească astfel două curente, unul modernist și altul clasic românesc.
Florin Zafiu