Se lucrează de zor la podul de la Mărăcineni, iar constructorii spun termenul de finalizare va fi respectat. Majoritatea plăcilor de beton au fost turnate, iar în paralel se munceşte la structura metalică.
Lucrările de la podul de la Mărăcineni sunt mai complicate decât păreau la deschiderea şantierului şi presupun mai multă manoperă. Cu toate acestea, muncitorii, monitorizaţi atât de autorităţile cu atribuţii de control, cât şi de şoferii aflaţi în trafic, ce şi-au pierdut răbdarea, dau zor să termine la timp reparaţiile.
După ce vor fi turnate toate plăcile de beton urmează să fie realizată hidroizolaţia, apoi asfaltarea. Toate aceste lucrări vor fi încheiate, promit constructorii, până la sfârşitul lunii viitoare.
Podul metalic de la Mărăcineni a fost închis în primăvară când au demarat lucrările de refacere, fapt ce a creat probleme serioase în trafic, şi pune la grea încercare nervii şoferilor ce tranzitează zona.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea