MEDICII ŞI ASISTENŢII, ÎNDEMNAŢI SĂ SE VACCINEZE

0
5

Deptatul Ungureanu a prezentat situaţia imunizărilor din spitale
Este foarte important ca personalul medico-sanitar să se vaccineze, pentru a nu ajunge în situația nedorită ca pacienții care se adresează spitalelor să fie infectați chiar de către personalul sanitar care trebui să aibă grijă de sănătatea lor. Acesta este mesajul deputatului USR-PLUS de Buzău, Emanuel Ungureanu, care face un apel la cei lucrează în spitale să se imunizeze în număr cât mai mare.
Personalul medical ar trebui vaccinat masiv, consideră deputatul USR PLUS de Buzău, Emanuel Ungureanu. Doar astfel va putea fi evitată infectarea pacienţilor care se internează în spitalele din judeţ cu alte boli.
Parlamentarul a prezentat într-o postare pe o reţea de socializare, situația vaccinării personalului medico-sanitar din județul Buzău. Astfel, la începutul acestei luni, doar 43% din personalul medico-sanitar din județ era vaccinat împotriva Covid-19 cu două doze de vaccin.
Cea mai mare rată de vaccinare este la Centrul de Transfuzie Sanguină din Buzău unde 66% din personal era vaccinat cu două doze la începutul lunii. De asemenea, peste jumătate din personal era imunizat și la Spitalul Săpoca, Spitalul Smeeni și Serviciul de Ambulanță Județean Buzău. Din nefericire, doar 28% din personalul DSP era vaccinat în data de 1.05.2021 conform datelor puse la dispoziție chiar de către DSP Buzău.
“ATENȚIE! Doar 28, 6% din angajații DSP Buzău sunt vaccinați!
(…)Eu voi susține în continuare redeschiderea spitalelor Covid, dar este necesar ca personalul acestor spitale să fie imunizat. Îi încurajez pe toți cei care lucrează în spitale, dar și pe toți cei care doresc să evite infectarea cu virusul Sars-Cov-2, să se vaccineze cât mai repede”, a transmis deputatul Emanuel Ungureanu.
O situaţie îngrijorătoare este şi la Spitalul Municipal Râmnicu-Sărat, unde o rata de vaccinare este de doar 33% unitatea medicală fiind abia redeschisă.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ