MONUMENTE ISTORICE, DOAR PE HÂRTIE

0
118

Dintre cele aproape 870 de obiective din lista cu monumente istorice din județul Buzău, mai puţin de jumătate sunt în mediul rural. Acestea deţin o importanţă deosebită în lista monumentelor istorice, aproape 800 dintre ele fiind de importanţă naţională, iar 50 de obiective de importanţă locală. Totuși, potrivit Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Buzău, clădirile din judeţul nostru care sunt considerate monumente istorice şi sunt totodată, incluse pe lista Institutului Naţional al Patrimoniului au rămas mai mult pe hârtie. Tocmai din acest motiv, reprezentanții Direcţiei pentru Cultură au înaintat către INP o solicitare de declasare a acestora.

Această problemă a fost discutată de reprezentanții instituției buzoiene cu secretarul de stat din Ministerul Culturii, Gheorghe Popa. Acesta din urmă le-a dat asigurări ca se va găsi o soluție în acest sens.  Șeful Direcţiei pentru Cultură Buzău a explicat și de ce s-a ajuns la o astfel de situație oarecum ciudată.

Din această categorie de obiective fac parte imobile neutilizate sau chiar abandonate. În cea mai mare parte, cele abandonate aparţin unor proprietari privaţi, iar pe cei mai mulţi, reprezentanții instituției nu au reușit să îi identifice. O altă situaţie semnalată de directorul Direcţiei pentru Cultură este cea a proprietarilor care nu vor colaboreze cu autorităţile.

În ultimul timp, reprezentanții instituției au făcut demersuri la două dintre obiectivele importante din județul Buzău, însă fără succes.

Există însă și o veste bună. Direcţia pentru Cultură Buzău a reuşit derularea unor proiecte europene pentru reabilitarea unor obiective foarte importante. Mai exact, există se lucrează la ansamblul Mănăstirii Berca, la Biserica Sfinţii Împăraţi din Stâlpu, la Biserica din Sibiciu de Sus. Reabilitarea Mănăstirii Răteşti este un proces care, la acest moment, stagnează. Aici, potopul din mai 2014 a mişcat pământul de sub aşezământul monahal, iar cele 40 de maici au fost obligate să-și părăsească chiliile. Stareţa mănăstirii a obţinut în primăvara aceluiași an, fonduri europene pentru a transforma complexul într-un loc de pelerinaj şi turism religios.

Numai că în urma distrugerii lăcașului de cult cele 4 milioane de euro nu au mai fost de ajuns. Prin urmare lucrările au fost sistate, iar în luna iulie 2014, Mănăstirea Răteşti din judeţul Buzău a fost închisă. După ce imobilele în care trăiau călugărițele au devenit improprii locuirii, autoritățile bisericești au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic, aflat în imediata apropiere de Mănăstirea Rătești, care aparține Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ