MUNCITORI RĂNIŢI ÎNTR-O EXPLOZIE

0
222

Doimuncitori au suferitarsurişi au ajuns la Spitalul Judeţean în urma unei explozii de proporţii reduse. Incidentul a avut loc într-o baracă din zona unor sonde din localitatea Bărbunceşti, comuna Tisău.

Doi bărbaţi, în vârstă de 49, respectiv 53 de ani au fost răniţi astăzi în urma unei explozii de mică amploare produsă în zona unor sonde din comuna Tisău. Explozia a fost provocată, cel mai probabil de o scurgere de gaze. Unul dintre muncitorii aflaţi într-o încăpere unde luau masa, a încercat să-şi aprindă o ţigară, iar flacăra brichetei a declanşat deflagraţia rănindu-l pe acesta şi pe un coleg de-al său. Pompierii au fost alertaţi şi s-au deplasat la Bărbunceşti cu o autospecială de stingere a incendiilor, în urma unui apel prin care se solicita intervenţie pentru prim-ajutor. Din fericire, explozia nu a fost urmată şi de un incendiu, astfel că, pompierii au luat doar măsuri de asigurare a zonei. La faţa locului au ajuns şi două ambulanţe care i-au preluat pe cei doi răniţi, care au suferit arsuri de gradul 2, la faţă şi la mâini. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean, starea lor fiind stabilă.

Evenimentul, considerat unul de mare risc, a fost încadrat ca accident de muncă şi este anchetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă. În paralel, cazul este cercetat şi de un procuror criminalist.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ