MUZICĂ ȘI VOIE BUNĂ, LA BOLDU ȘI LA PADINA

0
262

Muzică, voie bună și dans. Sunt cele trei ingrediente care au făcut o petrecere pe cinste, în acest sfârșit de săptâmână, în comunele Boldu și Padina. Cele două localități și-au serbat ziua, iar autoritățile au organizat cum au putut mai bine sărbătoarea, deja devenită tradiție.
Sâmbătă, autoritățile locale din Boldu au organizat sărbătoarea folclorică ”Serbările Boldului”, ajunsă la cea de-a cincea ediție. Evenimentul a debutat la orele amiezii. Artiștii care au întreținut atmosfera au fost Irina Loghin, Petrică Mâțu Stoian, Mario Buzoianu, Filofteia Drăghici, Ion Băicuș, Adriana Stuparu și Grupul Folcloric al Școlii generale din comuna Boldu.
Duminică, distracția a continuat la Padina. Primăria comunei a organizat spectacolul dedicat Centenrarului Marii Uniri ,,Hora florilor de mai”, unde au participat artiști de muzică populară locali, dar și din țară, Simona Dinescu, Nicușor Iordan, Ana Maria Preda, Nina Stamate, Mădălina Cristescu, Mădălina Manolache, Lorena Raicu, Valentin Ghencea și Sabin Lupu. Pe scenă au mai urcat Ansamblurile Folclorice ,,Plaiurile Mioriței”, ,,Macoveiu” – Padina, ,,Comorile satului” – Gura Ocniței, precum și Grupul Național ,, Clubul Victorioșilor” din Târgoviște. Publicul va mai putea urmări prestația artiștilor de muzică populară Victor Mihalache și Roxana Clopotaru.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Buzău, Consiliul Local Padina şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ