Noi contre pe tema referendumului

0
18

Liberalii, atac la colegii de coaliție
Declarațiile recente din spațiul public ale primarului municipiului Buzău, Constantin Toma privind reluarea referedumului de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești și cu celelalte localități limitrofe, au fost taxate de colegii din coaliție. Președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu i-a transmis edilului să lase ambițiile persoanele în favoarea interesului public. La rampă a ieșit și un fost consilier județean.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma a declarat recent că nu renunță la ideea de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești iar pentru acest ideal își propune organizarea unui nou referendum care să se desfășoare pe parcursul a două zile. Reacțiile din partea colegilor de coaliție nu au întârziat. Liderul PNL Buzău a transmis că un alt referendum ar însemna din nou cheltuieli, în situația în care la alegerile de anul trecut foarte puțini buzoieni s-au prezentat la urne.

GABRIEL AVRAMESCU FACEBOOK
<În lipsă de idei, primarul de Buzău, Constantin Toma, revine la gândul care-l bântuie de vreun an încoace și anume, unirea municipiului cu localitățile din jur. Vestitul referendum revine în actualitatea buzoiană deși la ultima încercare Toma a reușit să convingă doar 10% dintre buzoieni să iasă la vot pentru alipirea Buzăului si a comunei Țintești. Așadar, acum aproximativ 4 luni, Toma înregistra un eșec total al "marii reforme administrative"…Domnul primar ar face bine să facă administrație publică locală în interesul buzoienilor și să lase deoparte ambițiile personale>, a transmis liderul PNL Buzău, Gabriel Avrămescu.
Un fost consilier județen, antreprenor la acest moment transmite celor care cred că unirea cu comuna Țintești ar avea un alt substrat decât cel administrativ, să prezinte public despre ce este vorba.
Referendumul de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești organizat pe parcursul anului trecut nu a fost validat. Doar 10.68 la sută dintre cetățenii municipiului Buzăui au ieșit la vot deși ar fi trebuit un minim de 30 la sută pentru a reuși unirea celor două localități.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ