NU AM SCĂPAT DE SANCȚIUNI

0
46

Neînchiderea depozitelor ilegale de deşeuri aduce României încă condamnare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta a hotărât că țara noastră se face vinovată că nu a închis 68 de gropi de gunoi ilegale, dintre care una se află și în județul Buzău. Prefectul județului vorbește de eventuale sancţiuni financiare care se vor aplica în această fază a procedurii de infringement.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene vine după ce, pe 23 mai 2017, Comisia Europeană a dat în judecată România pentru neînchiderea a 68 de depozite de gunoi care încălcau o directivă europeană privind mediul. Buzăul avea la vremea respective trei astfel de punct nevralgice. Însă unul dintre ele a fost închis între timp, altul urmează să fie închis oficial, recepţia fiind programată pentru această săptămână.Este vorba despre depo¬zi¬tul de deşeuri menajere Nehoiu, despre depozitul de deşeuri periculoase de la SC Fermit SA Râmnicu Sărat, pentru care autorităţile pregătesc recepţia finală a lucrărilor de închidere, însă rămâne necla¬ri¬ficată situaţia depozitului de deşeuri periculoase al SC Rafinăria Venus Oilreg SA, de asemenea de la Râmnicu Sărat.
Pentru aceste abateri, spune prefectul județului Buzău, vom avea de achitat amenzi usturătoare. Cuantumul sancțiunilor încă nu a fost stabilit, însă pe lângă aceste sume, vor fi suportate și penalitățile.
La cele trei depozite din judeţul Buzău, comisarii de mediu au efectuat mai multe verificări de-a lungul timpului, iar, în unele cazuri, amenzile aplicate au fost cele maxime, de 100.000 lei. La fosta rafinăria Venus Oilreg de la Râmnicu Sărat, deţinătorul depozitului nu a res¬pectat vreodată termenele impuse de Agenţia de Protecţie a Mediului, iar reprezentantul legal al firmei care deţine fosta rafinărie a fost invitat săptămânal la sediul ¬Comi¬¬sa¬riatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu pentru întocmirea actului săptămânal de control, dar, o perioadă lungă, nu s-a prezentat. Vara trecută, autorităţile locale au fost obligate să ia măsuri pentru limitarea poluării de pe terenul fostei rafinării după ce un rezervor s-a fisurat şi a inundat o bucată importantă din teren.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ