PACIENȚI POST-COVID, TRANSFERAȚI LA SPITALUL CFR

0
49

O soluție de avarie pentru a elibera paturile din secțiile supraaglomerate
O soluție de ultim moment pentru a elimia aglomerația din secțiile Spitalului Județean Buzău, a fost găsită de autorităţi. Pacinenții care au avut Covid-19 şi au scăpat de virus, dar au, în continuare, nevoie de îngrijiri medicale, vor fi transferați la Spitalul CFR din municipiu. Este vorba despre aproximativ 20 de pacienți post-Covid care depind în continuare de oxigen şi au nevoie de asistenţă medicală. La Spitalul CFR au fost amenajate 24 de paturi conectate la prize de oxigen.
Pacienții ce urmează să fie transferați la Spitalul CFR sunt internaţi pe secţiile cele mai aglomerate din cadrul Spitalului Judeţean. Aceștia vor rămâne la spitalul CFR pănă când starea lor de sănătate se va ameliora. Mutarea celor aproape 20 de pacienți la Spitalul CFR va ușura sarcinile cadrelor medicale din Spitalul Județean. De asemenea, prin transferul pacienților, se vor elibera locuri din Secțiile ATI și Post Covid-19.
Toate cele 24 de paturi pregătite pentru pacienții ce urmează să fie transferaţi sunt conectate la prize de oxigen. Însă, pentru că va fi un consum mare de oxigen, la Spitalul CFR vor fi aduse concentratoare mari, în cel mai scurt timp.

Iuliana Sîrbescu/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ