PLECARE DE DIMINEAȚĂ, LA CONSTANȚA 

0
50

Reprezentanţii clubului municipalităţii au decis ca sâmbătă dimineaţă, la ora 08.00, autocarele cu suporterii echipei feminine de handbal SCM Gloria Buzău să plece spre Constanţa, din faţa Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Partida dintre Neptun Constanţa şi SCM Gloria Buzău a fost programată să înceapă de la ora 14.00. Disputa dintre cele două echipe contează pentru prima etapă a returului Diviziei A şi are o importanţă majoră în lupta pentru promovarea directă în Liga Naţională.

După prima parte a campionatului, pe care a încheiat-o cu victorii pe linie, SCM Gloria Buzău are un avans de 6 puncte în fruntea clasamentului, faţă adversara de sâmbătă, ocupanta locului 2, de care, în cazul unui succes, s-ar desprinde decisiv.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ