PODUL DE LA MĂRĂCINENI, DESCHIS LA NOAPTE

0
400

Circulația pe podul de la Mărăcineni va fi reluată în această noapte. Muncitorii au făcut miercuri ultimele lucrări, iar după miezul nopții va fi îndepărtată bariera montată la intrarea pe pod, iar primele mașini vor putea deja circula. Practic, mâine dimineață ar trebui să nu mai vedem cozile de mașini care încearcă să pătrundă pe podul de la Mărăcineni, închis în ultimele patru luni.
Sunt ultimele ore de așteptare până când podul de la Mărăcinei, obiectiv strategic ce leagă Muntenia de Moldova, va fi redeschis. Conform contractului și asigurărilor date de autoritățile buzoiene, podul va fi redeschis joi. Deocamdată nu se știe dacă obiectivul va fi redat traficului la miezul nopții ori joi dimineață. Cert este că potrivit oficialilor CNAIR, obiectivul va fi redeschis de mâine. În această noapte, muncitorii vor îndepărta bariera de la intrarea pe pod, semafoarele și balizele care direcționau traficul pe celălat sens de mers. Reprezentanții societății care au efectuat lucrările nu au stabilit o oră exactă la care primele mașiniv vor putea circula pe pod, însă în această noapte circulația av fi reluată.
Oficialii Companiei Națioanle de Drumuri spun că dacă se vor mai impune câteva lucrări, acestea vor fi efectuate cu obiectivul deschis, fără a mai afecta bunul mers al traficului.
Podul metalic de la Mărăcineni a intrat într-un amplu proces de reabilitare în această primăvară. Timp de patru luni, circulația s-a desfășurat pe un sens, pe celălalt pod, ceea ce a transformat traficul într-un adevărat coșmar pentru șoferi.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ