Poliția demarează operațiunea “FOC DE ARTIFICII”

0
16

Avem sau nu voie să utilizăm petardele?
Până în data de 4 ianuarie 2023, polițiștii buzoieni efectuează controale la agenții economici și aplică sancțiuni în situația în care nu sunt respectate legile referitoare la utilizarea articolelor pirotehnice. Nu de puține ori comercializarea unor astfel de produse periculoase au condus la răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri.
Pentru a nu ne alege nu amenzi sau dosare penale, polițiștii ne învață ce anume trebuie să urmărim atunci când utilizăm produsele pirotehnice. Spre exemplu produsele care fac parte din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani iar cele din categoria T1 şi P1 pot fi comercializate doar persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional. Nu pot fi folosite la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri. Este interzisă utilizarea lor la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi ori de instalaţiile de gaze. În niciun caz nu pot fi aprinse pe lângă obiectivele chimice şi petrochimice, în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre, pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane ori la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani sau comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ