Mai puțini polițiști în stradă
Ținând cont de dezbaterile din spațiul public, referitoare la pensiile militare de stat, în contextul în care Parlamentul și Guvernul au în vedere modificarea legislației, în acord cu prevederile din PNRR – unde pensiile militare de stat au fost asimilate cu pensiile de serviciu , atrage atenția Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual prin intermediul unui comunicat de presă, sindicaliștii invocă argumente potrivit cărora aceste drepturi nu sunt speciale. Asupra problemei Curtea Constituțională urmează a se pronunța, anunță SNPPC.
Sindicaliștii sunt de părere că nesiguranța desprinsă din discuțiile legate de salarizare și pensii este de natură a scădea interesul tinerilor în a urma o carieră în structurile de Poliție, drept urmare deficitul de personal crește de la lună la lună pe fondul numărului mare de pensionări.
Sindicaliștii din Poliție au anunțat că așteaptă decizia CCR funcție de care vor pune sau nu la punct un plan de măsuri.
Florin Zafiu
Cristi Zburlescu













