Statiunea de Cercetare Legumicolă Buzău si-a deschis azi, portile pentru buzoieni. Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiintare, cercetătorii institutiei au organizat o întâlnire la care au participat oficialităti locale si centrale. Discuțiile s-au axat pe activitatea fructuoasă a statiunii din ultimii ani dar nu au fost ocolite nici problemele cu care s-a confruntat statiunea. La eveniment a participat si fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, care a vorbit fără menajamente despre jaful care aproape că a îngenunchiat întreaga activitate de cercetare de la Buzău.
Coroana agriculturii româneși de altă dată, Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, a împlinit astăzi 60 de ani. 6 decenii, timp în care cercetătorii au încercat să țină pe picioare o activitate științifică strategică pentru întreaga țară. Din păcate, după anii ’90 a debutat și declinul stațiunii. Subfinanțarea activității de cercetare a aruncat într-un con de umbră stațiunea, serele s-au deteriorat, laboratoarele au rămas în urmă cu tehnica. Totusi in fata acestor obstacole, angajații nu au renunțat la visul lor de a face cercetare.
Astăzi, cu ocazia “Porților Deschise”, Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii, a vorbit cu subiect și predicat despre terenurile stațiunii care au fost sfâșiate de samsarii imobiliari și de interesul ocult care încă există pentru distrugerea de la temelie a cercetării românești.
Singura șansă pentru cercetarea locală ar fi crearea unei bănci de gene, proiect pentru care actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat în urmă cu cîteva săptămîni la Buzău. Sub cupola noii instituții ar urma să fie protejat și dezvoltat portofoliul soiurilor de legume, plante medicinale și aromatice existent și cel aflat în dezvoltare. Vorbim de peste 1500 de soiuri de tomate și alte 7500 de genotipuri aparținînd unor soiuri de legume importante din punct de vedere medicinal
Pe termen lung la Buzău s-ar putea dezvolta chiar un institut agronomic.
Din păcate lipsa unei bănci naţionale de gene, în adevăratul sens al cuvîntului, a condus la pierderea definitivă a unor soiuri descoperite sau mai grav, o parte au ajuns la alte bănci din afara ţării care le-au amprentat şi înregistrat sub marcă proprie.
Florin Zafiu