PREFECTURA MUTĂ DESPĂGUBIRILE LA C.N.I.

0
50

Primarii supărați pe adminitrație
Primarii din județul Buzău sunt nemulțumiți de o adresă a Prefecturii prin care este anunțat faptul că dosarele necesare obținerii despăgubirilor, ca urmare a unor calamități, se depun la Compania Națională de Investiții. Aleșii locali sunt de părere că în acest moment sunt puși în situația de a aștepta mai mult ajutoarele financiare.
După ce primarii au fost anunțați de faptul că banii prin Programul Național de Dezvoltare Locală ar putea să nu mai fie alocați de Guvern, acum o altă problemă s-a ivit. Documentația necesară obținerii despăgubirilor, ca urmare a unor calamități, se depune la Compania Națională de Investiții. Este un nou pas birocratic ce va duce la întârzieri privind alocările de bani și drumuri lungi la București.
Prefectura a transmis tuturor primăriilor din județ o notificare și a anunțat că va oferi autorităților locale tot sprijinul astfel încât să beneficieze la final de banii necesari cheltuielilor impuse de producerea calamităților.
Mai multe primării din județ vor depune în perioada următoare documentele necesare accesării fondurilor ca urmare a inundațiilor produse pe parcursul lunii trecute.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ