”PRIMA CHIRIE”, TOT MAI SOLICITATĂ

0
70

Programul ”Prima chirie” a fost lansat în vara acestui an și este menit să încurajeze persoanele apte de muncă să își găsească o slujbă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia. Odată cu startul acestui program, au venit și primele cereri din partea buzoienilor. Cei care au solicitat până acum sprijin sunt, în general, tineri absolvenți de facultate, care au urmat cursurile universitare în orașele mari și acum și-au găsit un loc de muncă acolo.

Până acum, la nivelul județului Buzău există 7 beneficiari ai programului ”Prima chirie”. Dacă unii au ales să plece în orașele mari, dezvoltate economic, alții au decis să se mute din orașele mici ale județului în municipiul Buzău.

Prima de relocare se acordă la cerere, lunar, pentru maximum 36 de luni. De ea pot beneficia persoanele care solicită acest drept și se încadrează în muncă, full time, pentru cel puțin 12 luni. Veniturile persoanelor nu trebuie să depășească 5.000 de lei pe lună.  Prima de relocare este de 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire, chirie și utilități, la noul domiciliu sau reședință, în limita sumei de 900 de lei lunar.

Veniturile nete lunare pentru a beneficia de acest program nu trebuie să depășească suma de 5.000 de lei.(DENISA IRIMIA)

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ