PRIMA SUSPICIUNE DE WEST NILE

0
85

Suspiciune de îmbolnăvire cu virusul West Nile, transmis prin înțepătura de țânțar, la un adolescent buzoian. Cazul a fost semnalat zilele trecute, iar probele au fost trimise deja la București, urmând ca, în funcție de rezultate, să se confirme sau să se infirme existența unui prim caz în județ, pe acest an. Pacientul este un adolescent de 15 ani care s-a prezentat la medic cu simptome de meningită.
Virusul West Nile este răspândit prin înţepăturile ţânţarilor infectaţi care sunt purtători şi care se infectează la rândul lor când se hrănesc din păsări infectate. Acești țânţari pot transmite apoi acest virus la oameni sau animale, prin înţepătură sau muşcătură. Infecţia cu virus West Nile afectează sistemul nervos central, iar manifestările sunt diferite. De la debutul acestui sezon cald, la Buzău, s-a înregistrat o singură suspiciune de îmbolnăvire cu virusul West Nile, în cazul unui adolescent de 15 ani.
Potrivit specialiștilor, aproximativ 80% din persoanele infectate cu virus West Nile nu prezintă niciun fel de manifestări. Unele persoane, până la 20% dintre cei infectaţi, pot prezenta o formă uşoară de infecţie manifestată prin febră, dureri de cap, dureri de corp, greaţă, vomă şi uneori creşterea în volum a ganglionilor limfatici şi erupţie cutanată pe faţa anterioară şi posterioară a toracelui şi abdomenului. Medicii buzoieni au anunțat cetățenii, în repetate rânduri, de modalităţile de prevenire necesare în astfel de situații.
Aproximativ 1 din 150 de persoane infectate pot dezvolta forma severă a bolii, de fapt o meningo-encefalită, manifestată prin febră ridicată, dureri de cap, redoarea cefei, dezorientare, comă, tremor, convulsii, slăbiciune musculară, pierderea vederii, pierderea sensibilităţii şi paralizie, simptomatologie ce poate persista, iar afectarea neurologică poate lăsa sechele.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ