PRIMELE SENTINȚE

0
70

În urmă cu câteva săptămâni, au venit primele sentințe definitive în procesele dintre Primărie și polițiștii locali. Municipalitatea a avut câștig în cauza prin care se solicita desfacerea contractelor cu firmele de pază ceea ce încurajează pe primarul Constantin Toma să își ducă la final planurile legate de diminuarea personalul de la Poliția Locală.

Magistrații Curții de Apel Ploiești au pronunțat o sentință definitivă în cazul procesului intentat de către cei 250 de polițiști locali, prin care se solicita desfacerea contractelor dintre firmele de pază și unitățile de învățământ. Sentința reprezintă o mică victorie pentru Primăria Buzău, dintr-un lung șir de procese începute cu polițiștii locali. Primele sentințe pronunțate îl încurajează pe primarul Constantin Toma.

Primarul Constantin Toma știe că prin aceste acțiuni și-a atras multe antipatii, însă consideră că nu duce un război cu polițiștii locali vizați de concediere. Edilul vorbește doar de o economie importantă pe care o face anual la bugetul local, aproape 4 milioane de euro, sumă ce poate fi direcționată către proiecte de dezvoltare.

În ceea ce privește decizia municipalității de a-i concedia pe cei 250 de polițiști, aceasta rămâne suspendată. Procesul pe fond a început și se va judeca la Tribunalul Buzău.

(DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ