Proiectul Primăriei municipiului Buzău de punere în valoare a Iazului Morilor, de pe strada Frăsinet este agreat şi chiar susţinut de autorităţile centrale de la Bucureşti. Obiectivul este realizabil, însă cu anumite condiţii şi sub supravegherea specialiştilor în îmbunătăţiri funciare.
Prezent astăzi la Buzău, în calitate de invitat la lucrările şedinţei Comisiei de agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaţilor, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, spune că s-a găsit soluţia legală pentru ca amenajarea Iazului Morilor să fie realizabilă.
Proiectul, realizat în parteneriat între cele două instituţii va fi supus, însă unei condiţii. Reprezentanţii ANIF cer ca scopul iniţial al iazului, cel de a asigura apa pentru irigaţii să fie menţinut în aceiaşi parametric.
Primăria municipiului Buzău a anunţat, în urmă cu câteva luni, că intenţionează să realizeze pe strada Frăsinet un proiect de punere în valoare a Iazului Morilor, al cărui curs este, în prezent subteran. Demersurile prind contur, cel puţin la nivel de documentaţie, iar reprezentanţii Primăriei speră ca până la finele anului viitor, lucrările să fie încheiate, iar zona să devină un punct de atracţie şi de relaxare pentru buzoieni.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea